195 de ani de la nașterea arhitectului Carol Benisch

195 de ani de la nașterea arhitectului Carol Benisch

Cu ocazia împlinirii a 195 de ani de la nașterea arhitectului Carol Benisch (1822-1896), avem plăcerea să vă invităm marți, 31 octombrie, la ora 19:00, la Centrul Ceh, sub patronajul Ambasadei Republicii Cehe din București. Cu acest prilej se va lansa și distribui gratuit pliantul bilingv dedicat principalelor obiective realizate de arhitectul Benisch, prezentarea fiind susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache.

Unul dintre cei mai longevivi arhitecți activi în țara noastră în secolul al XIX-lea, Carol Benisch, s-a născut în Imperiul Austriac, într-o zonă ce se află astăzi în Republica Cehă. Activ ca arhitect mănăstiresc, Benisch a reparat edificii religioase, dar a contribuit şi la ridicarea Bisericii şi Azilului Domniţa Bălaşa, Spitalului Brâncovenesc, Azilului Doamna Elena, Catedralei catolice Sf. Iosif, Palatului Academiei din Bucureşti, Catedralei Sf. Petru și Pavel din Constanța.

Anul trecut am avut ocazia sa aflam la Centrul Ceh mai multe despre cariera si personalitatea lui Karl Boehnisch/Carol Benisch (1822-1896). Prezența arhitectului de origine cehă nu este singulară, cunoscându-se cel puțin alti doi compatrioți, Anton Onderka și Karel Liman. În 2015 a apărut mongrafia „Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură” cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din timbrul arhitecturii, al Ambasadei Cehiei și al Forumului Cultural Austriac. Parteneri ne-au fost și Arhivele Naționale ale României.

Evenimentul de marți, 31 octombrie, are loc în limba română, în sala de conferințe de la parterul Centrului Ceh din strada Ion Ghica nr. 11.
Eveniment finanțat de Ambasada Republicii Cehe în București și organizat în parteneriat cu Centrul Ceh și Asociația Istoria Artei.

https://www.facebook.com/events/150144665723134

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.