În absenţa unei atestări documentare precise, desfăşurarea procesului judiciar (cel mai probabil) din 7 aprilie 30, în cadrul căruia Iisus din Nazareth a fost judecat, condamnat la moarte şi crucificat, a fost pusă de unii autori sub semnul întrebării.
Într-adevăr, niciuna dintre sursele istorice existente nu se referă direct la desfăşurarea unui proces judiciar şi, cu atât mai puţin, nu oferă detalii privind modul de derulare. Astfel, istoricul evreu Flavius Iosephus (37-100), în Antichităţi iudaice, s-a mărginit să arăte că, „din cauza acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului evreu, Pilat l-a ţintuit pe cruce“, iar Tacitus, în Anale, amintea că Christos (căpetenia de la care îşi luaseră numele creştinii), „pe vremea împăratului Tiberius, fusese osânduit (executat) de procuratorul Pontiu Pilat“.
Singura sursă de atestare (istorică) şi de reconstituire faptică a celui mai important proces din istorie au rămas cele patru Evanghelii canonice, confirmate şi/ori detaliate pe anumite aspecte de izvoare istorice indirecte ori prin elemente ale contextului juridic. Cea mai veche dintre sfintele scripturi este Evanghelia după Marcu, scrisă în jurul anului 70, deci la patru decenii după eveniment, urmată de cele ale lui Matei şi Luca, bazate, în mod evident, pe prima, dar şi pe un izvor necunoscut până astăzi şi îmbogăţite prin unele contribuţii personale. În fine, Evanghelia după Ioan, plasată în perioada anilor 90-95, a utilizat textele evangheliilor anterioare, adăugând unele aspecte omise.
