AURUL BĂNCII NAŢIONALE ŞI NECAZURILE GUVERNATORILOR

Întâmplarea a făcut ca prin funcţiile avute în B.N.R. să mă ocup şi de problema aurului, în perioada conducerii ţării de către Nicolae Ceauşescu. Primul lui act extern, după ce a luat puterea, în anul 1965, a fost solicitarea rezervei de aur a României depuse de B.N.R. în Rusia ţaristă în anii 1916-1917. Prim-secretar al P.C.U.S. era atunci Leonid Brejnev, iar prim-ministru Kosîghin. Eu eram şef de serviciu, la un serviciu de sinteză din B.N.R., „Balanţa veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei“, în Direcţia Circulaţiei Băneşti, iar consilier în aceeaşi direcţie era Dionis Patapievici, un om bine pregătit şi cu care am lucrat mulţi ani. Ne-a chemat într-o zi guvernatorul Vasile Malinschi şi ne-a spus: în regim de strict secret de importanţă deosebită, cu trei zerouri, să întocmim un material pentru Nicolae Ceauşescu cu tezaurul de la Moscova. În Banca Naţională problema fusese tabu până atunci.

Am elaborat textul respectiv, fără să ştim că preşedintele ţării mergea la Moscova. Am aflat abia după. Ceauşescu s-a dus şi, în întâlnirea cu prim-secretarul P.C.U.S. Leonid Brejnev şi premierul Kosîghin, a abordat problema tezaurului: Cei doi au spus că nu ştiu nimic, dar că ar fi mai bine ca problema să fie închisă, la care răspunsul lui Ceauşescu a fost: „Nu, problema nu se închide, rămâne deschisă“ (Magazin istoric, nr. 9-10/1999).

Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a apărut în numărul din June 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.