BĂTĂLIILE STALINGRADULUI (2)

Joi, 19 noiembrie 1942, ora 5 dimineaţa. 3.500 de guri de foc aşteptau tăcute, dincolo de o ceaţă „groasă ca laptele“ (după cum se exprima, plastic, un general sovietic). În spatele lor se aflau concentrate mai bine de 12 divizii de infanterie, trei corpuri de tancuri şi încă două de cavalerie. Această formidabilă masă aştepta momentul potrivit pentru a se năpusti asupra Armatei 3 române, considerată a fi „veriga slabă“ a sistemului de apărare al Axei din jurul Stalingradului. Şi era, într-adevăr. Poziţiile ei se întindeau în spatele Donului, nesusţinute practic de nimic. În zilele precedente, românii trimiseseră mai multe semnale de alertă către germani, anunţând iminenţa unui atac masiv. Însă cum acesta nu se produsese, nimeni nu le mai băga în seamă.

(…)

Acest articol a apărut în numărul din februarie 2013 (551). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.