Cu siguranţă, fie şi numai pentru inspiraţia de a numi Divină Comedia lui Dante Alighieri, de a fi ţinut primele prelegeri de explicare a conţinutului ei, ca şi pentru prietenia şi corespondenţa cu contemporani iluştri, între care cel mai de seamă a fost Francesco Petrarca, Giovanni Boccaccio ar fi fost menţionat în orice istorie a literaturii italiene. Capodopera lui însă, Decameronul, l-a înălţat în triada de aur aflată la temelia culturii italiene.
Născut în 1313, acum 700 de ani, la Paris, cel mai probabil dintr-o legătură a tatălui său, negustor florentin, cu o franţuzoaică de origine aristocrată, copilul, despărţit de mamă, este crescut din fragedă pruncie la Florenţa. Dorind să-l vadă comerciant, tatăl îşi trimite fiul de 14 ani la Napoli, să-şi facă ucenicia. Paralel, timp de şase ani, Giovanni se străduieşte să studieze jurisprudenţa canonică, fără nicio finalizare însă. Inapt pentru aceste domenii, se va consacra definitiv literaturii. Refuzând orice constrângere, trăind după propriul program, atras de ştiinţă, dar şi de literatură, istorie, geografie, autodidactul Boccaccio reuşeşte să-şi facă o solidă cultură prin muncă tenace, prin studiu şi cercetare.
