„COMPLOTUL vânătorilor de munte“. O farsă judiciară (2)

Din decembrie 1950, utilizând mijloace ingenioase şi profitând de neglijenţa organelor de pază, deţinuţii au reuşit să comunice în arestul de la Uranus. De asemenea, în mai 1951, după smulgerea declaraţiilor compromiţătoare, au fost transferaţi la Jilava unde, intenţionat sau dintr-o eroare administrativă, Dumitrache şi Mihăilescu au fost încarceraţi în aceeaşi celulă, nr. 24, prilej cu care au putut analiza situaţia. Concomitent, maiorii au putut comunica şi cu ceilalţi cinci militari, în timpul ieşirilor la aer. Fiind interogaţi în legătură cu aceste contacte, ulterior au fost acuzaţi că s-ar fi pus de acord în vederea negării învinuirilor în faţa instanţei.

În mod oficial cercetările s-au definitivat la 20 iunie 1951, procesul verbal sintetizând exclusiv sarabanda declaraţiilor care admit existenţa „complotului“. Pe scurt, conform acestui document, maiorul Dumitrache ar fi luat legătura cu Gheorghe Arsenescu, care l-a însărcinat cu „munca de cunoaştere a elementelor“ favorabile din unitate. Mai departe, Dumitrache l-a racolat pe căpitanul Radu Ioan, alături de care i-a racolat ulterior pe Mihăescu, Costraş, Firică şi Mihăilescu. Împreună cu aceştia, prin intermediul lui Miron Grigore, ar fi participat la o a doua întâlnire cu Arsenescu, unde au discutat despre „planul ce urma să-l pună în aplicare în momentul când izbucnea războiul, plan care avea ca obiective ocuparea instituţiilor publice din oraş [!] de către maiorul Dumitrache cu oamenii lui şi să asigure păstrarea lor şi a ordinii până la sosirea bandei lui Arsenescu“. În acest sens maiorul Dumitrache ar fi stabilit misiuni precise pentru fiecare dintre ei.

Acest articol a apărut în numărul din September 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.