În cultura tradiţională românească bradul ocupă un loc de excepţie prin semnificaţii, simbolică, valoare alegorică, chiar mesaj teologic. Cu evidente rădăcini într-un străvechi fond imagistic caracteristic culturilor dezvoltate în zonele temperate şi nordice europene, bradul preia valorile sacre ale cedrului, pe care Vechiul Testament îl prezintă ca pe un arbore ales de înţeleptul Solomon să împodobească Templul din Ierusalim, să fie, aşadar, în preajma divinităţii supreme, să delimiteze spaţiul în care va avea loc Teofania. Conform tradiţiei populare româneşti, crucea pe care a fost răstignit Iisus a fost din lemn de brad şi, probabil mai recent, „cruce de măr dulce“.
Printr-o asociere cu vechea simbolistică a mărului în culturile arhaice ale Mediteranei sau ale Europei Centrale, în perioada medievală mărul capătă reprezentativitate şi ca pom şi fruct al iertării. Astfel este prezentat în textele româneşti de colind şi în legendele Sf. Ilie. Mărul este şi un simbol al pomului Raiului, al cunoaşterii şi vieţii veşnice, fruct înzestrat cu speciale calităţi legate de revigorare, iertare, purificare, fertilitate. În colinde, merele, uneori, de aur, sunt oferite de Dumnezeu-Iisus oamenilor, ca semn al iertării păcatului originar, al purificării şi dobândirii vieţii veşnice, pe care omul o poate petrece în Paradis, alături de pomul „dătător de viaţă“, sinonim cu crucea.
