Literatura istorică, dar şi tradiţiile, folclorul, legendele sau creaţiile unor scriitori din secolele XIX-XX ne-au păstrat şi transmis o mare bogăţie de informaţii despre soţiile domnitorilor români. Constantin Gane le-a închinat trei volume de evocări, tablourile votive din mănăstiri şi biserici le păstrează chipurile. Sunt adeseori amintite, alături de soţii lor, printre ctitorii unor lăcaşuri de cult din Ţările Române sau dinafară.
Mănăstirea Dobrovăţ, pornită de Ştefan cel Mare împreună cu soţia sa Maria Voichiţa şi de fiul lor Bogdan, avea să fie terminată, după moartea domnului, de către doamnă împreună cu băiatul ei ajuns voievod. Ei au închinat această mănăstire mântuirii marelui domn, aşa cum se află scris pe epitaful pus în 1506. La fel aveau să facă şi cu Biserica Sf. Ioan din Neamţ şi mănăstirea Tazlău.
Doamna Elena a lui Petru Rareş a terminat construirea Bisericii domneşti din Botoşani, precum şi reparaţiile şi unele construcţii la mănăstirea Dionisiou de la Muntele Athos, începute de soţul ei. Ulterior fiica lor, doamna Ruxandra, a mai adus o serie de îmbunătăţiri la Dionisiou.
