DE LA BIMETALISM LA MONOMETALISM

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, aurul a reprezentat subiect de campanie electorală şi motiv de dispută între Guvernul României şi Banca Naţională. Disputa avea să capete amploare şi, pe fundalul luptelor politice, se va transforma într-unul dintre cele mai tensionate momente ale relaţiei dintre Bancă şi Guvern.

Cum s-a ajuns la această dispută? În anul 1867, la adoptarea Legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale, se prelua ca etalon monetar dublul etalon, aur-argint, promovat în epocă de Uniunea Monetară Latină. Ce însemna aceasta? Iată ce spunea liderul liberalilor, Ion C. Brătianu: „Francul francez este leul nostru“. Însemna, de fapt, racordarea şi pe plan monetar la modelele Europei vremii respective.

Ce era Uniunea Monetară Latină? Înfiinţată în 1865, susţinea etalonul aur-argint; din ea făceau parte Franţa, Belgia, Elveţia, Italia şi, din 1868, Grecia. Acest dublu etalon nu fusese numai opţiunea României, era în aceeaşi epocă şi opţiunea Bulgariei, a Serbiei şi a Greciei. Însă bimetalismul era un sistem monetar instabil. Fluctuaţiile dintre raportul de valoare stabilit prin lege între cele două metale preţioase care serveau drept etalon şi preţurile lor înregistrate în tranzacţiile de piaţă dădeau naştere la importante disfuncţionalităţi.

Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a apărut în numărul din June 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.