Fundaţia Culturală Magazin Istoric
În decembrie 1991, din iniţiativa redactorului şef al revistei Magazin istoric, Cristian Popişteanu (1932-1999), s-a înfiinţat Fundaţia Culturală Magazin Istoric (F.C.M.I.). Era singura formă prin care, în noile condiţii de după decembrie 1989, se putea continua editarea acestei publicaţii de cultură istorică, al cărei prim număr apăruse în aprilie 1967.
Prin statut, F.C.M.I. este o fundaţie neguvernamentală, fără caracter politic, nepatrimonială (non profit). În conformitate cu legislaţia română în vigoare, a dobândit personalitate juridică prin înscrierea în Registrul persoanelor juridice nepatrimoniale, de drept privat, conform legii 21/1924.
F.C.M.I. are sediul în Bucureşti, dar îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi internaţional, putând deschide sucursale şi înfiinţa filiale, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Între obiectivele activităţii Fundaţiei, prevăzute în statutul său, se numără: „promovarea studiilor şi informaţiilor despre istoria României şi a poporului român, în conexiune cu cea europeană şi universală (...); crearea condiţiilor de studiere a istoriei României pentru studenţii străini şi români (...); va contribui la educarea marelui public în respectul valorilor istorice româneşti şi al colaborării sale cu celelalte popoare europene şi din alte zone ale lumii".
Membrii F.C.M.I. sunt: fondatori, de onoare, simpli. Statutul prevede că „poate deveni membru al Fundaţiei orice persoană fizică, indiferent de vârstă, profesie, religie, sex, naţionalitate, cetăţenie, origine socială, avere, care îndeplineşte condiţiile prevăzute [în Statut] şi îşi manifestă expres, prin cerere scrisă, această dorinţă".
Din anul 1997, preşedinte de onoare al F.C.M.I. a devenit Principele Dimitrie G. Sturdza. Din 1999, preşedinte al Fundaţiei este Dorin Matei.
Pe lângă editarea, lună de lună, a revistei Magazin istoric, intrată în cel de-al 43-lea an de apariţie neîntreruptă, F.C.M.I. a publicat volume precum: Cine a fost Armand Călinescu, Mărturii (1992), Armand Călinescu, Discursuri Parlamentare (2 volume, 1993), Cristian Popişteanu, Dorin Matei, Sturdzeştii. Din cronica unei familii istorice (1995), Eugen Preda, NATO. Scurtă istorie (1999), Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova, ediţie de documente alcătuită de Cristian Păunescu, Marian Ştefan (2000), Banca Chrissoveloni. Societate Anonimă Română. Bucureşti. 1920-1948. Documente, ediţie de Ştefan Petre Kirson (2001).
Conform Statutului său, F.C.M.I. a acordat de-a lungul anilor un număr de burse unor elevi şi studenţi pasionaţi de istorie. De asemenea, au fost acordate 93 de premii unor autori de cărţi de istorie. Aceste premii au fost decernate anual, din susţinerile financiare ale unor generoşi donatori, precum: familia Monique şi Dimitrie G. Sturdza, dr. Marina Giurescu, d-na Lia Ciplea, d-l Ştefan Ciplea, Societatea Naţională a Petrolului „Petrom" S.A., dr. Georgeta Filitti, familia general Radu R. Rosetti, familia Chrissoveloni.
În colaborare cu Banca Naţională a României şi cu Asociaţia Română a Băncilor, Fundaţia Culturală Magazin Istoric organizează, anual, Simpozionul de istorie şi civilizaţie bancară românească „Cristian Popişteanu".