La 10 aprilie 1922 se deschidea la Genova o conferinţă internaţională care trebuia să discute problema datoriilor de după Primul Război Mondial, noua organizare financiară a lumii, să ofere un plan pentru reconstrucţia economică a Europei Centrale şi de Răsărit. În acelaşi timp, prin invitatrea reprezentanţilor regimului bolşevic de la Moscova se urmărea reglementarea problemelor financiare cu acesta (datoriile făcute de guvernul ţarist în timpul războiului şi despăgubirile pentru bunurile confiscate de noua putere). Soluţionarea acestor probleme ar fi permis şi recunoaşterea diplomatică internaţională a Rusiei Sovietice.
În cursul cercetărilor pe care le-am făcut recent în arhivele Ministerului de Externe britanic (Foreign Office), am descoperit câteva documente care arată interesul diplomaţiei britanice faţă de atitudinea Moscovei în problema Basarabiei. Unirea acestei provincii istorice cu regatul român fusese recunoscută de marile puteri la Conferinţa de Pace de la Versailles, prin Tratatul încheiat la 28 octombrie 1920 şi semnat de Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia. Statele Unite se opuseseră semnării acelui Tratat (Magazin istoric, nr. 12/2012, 1/2013). La începutul anului 1922, Tratatul era încă neratificat şi deci nu putea intra în vigoare.
Urmărind cu atenţie negocierile purtate la Varşovia, în toamna anului 1921, între reprezentantul diplomatic român în Polonia, Constantin Filaliti, şi ministrul plenipotenţiar sovietic Lev Karahan, diplomaţia britanică a sesizat problemele pe care disputa româno-sovietică în privinţa Basarabiei le putea ridica la viitoarea conferinţă de la Genova şi a elaborat şi un set de măsuri.
