În România primilor ani postbelici au existat mulţi copii care au plătit cu inocenţa lor vinile imaginare ale părinţilor. Au suferit – fără a înţelege ce se petrece în jurul lor – numai pentru că purtau numele unor „duşmani de clasă“. În viaţa doamnei Stanca Ciobanu-Fotino, ale cărei însemnări le-am publicat în numerele 2, 6 şi 12/2006, a existat însă bucuria dragostei împărtăşite pentru doamna Eliza Brătianu, cea pe care fetiţa de atunci a simţit-o ca pe o bunică de poveste. Înainte de asta au fost însă chinul fiecărei zile, participarea copilului la drama mamei, al cărei soţ, profesorul George Fotino, zăcea în închisoare. A fost arestat în primul lot de demnitari, în 1948. După perioade de detenţie la Aiud, la Craiova, au urmat cinci ani grei în regim de izolare la Sighet. A fost eliberat în 1956.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din februarie 2013 (551). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
