GLOBE-TROTTERUL PAN DEMING

În anul 1979, presa chineză afla despre fapta patriotică a unui globe-trotter uitat, pe nume Pan Deming. Imediat, Ji Yide, un reporter sportiv, a început un lung şir de investigaţii. Astfel a ajuns la Secţia de Poliţie din strada Yongjia din Shanghai. Tocmai la timp, pentru a putea recupera unele documente ale lui Pan Deming, gata să fie distruse. Printre obiectele găsite se numărau: albumul lui, cu 1.200 de semnături ale marilor personalităţi care îl primiseră de-a lungul călătoriei, ştampilele oficiilor poştale din 571 de localităţi, paşaportul, biletele de vapor, caietul cu însemnări, fotografii, scrisori adresate părinţilor etc. Nu era însă decât un crâmpei din ce adunase de-a lungul a şapte ani, piese pe care el, cât fusese în viaţă, până în 1967, ar fi dorit să le expună într-un muzeu.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.