ÎNSEMNĂRI RAPIDE DESPRE IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ (2)

Nici în privinţa laicităţii şi credinţei, românii nu-şi fac, după opinia mea, mari griji. Nu sunt necredincioşi, dar nici bigoţi. Au o relaţie relaxată cu Dumnezeu, iar cu Biserica şi mai relaxată: respectă sărbătorile importante, nu şi posturile (cu excepţia femeilor în vârstă), merg la slujbă la Crăciun şi la Paşte, eventual la Bobotează şi la Rusalii, îşi botează conştiincios copiii şi, când se însoară, trec obligatoriu prin biserică, iar în viaţa de toate zilele amestecă pe Dumnezeu în toate combinaţiile injurioase (şi mă întreb de ce?!); în fine, românii nu îndrăznesc să-l conteste pe Dumnezeu, dar nici nu fac caz, repet, de necredincioşenia lor (vorba lui Steinhardt). La bătrâneţe, devin mai bisericoşi şi, fără mare anxietate (oricum, n-o manifestă), se pregătesc de marea trecere…

Religia este pentru ei, înainte de orice, o morală pe care o respectă, în genere, iar cei care n-o respectă sunt dispreţuiţi, sunt socotiţi „lepădaţi de Dumnezeu“. Există printre ei şi spirite autentic religioase, negreşit, dar aceştia se manifestă rar public. „Pocăiţii“ (sunt numiţi astfel toţi cei care se abat de la dreapta credinţă ortodoxă) sunt priviţi cu suspiciune. D. Drăghicescu se înşală când scrie că poporul român este cel mai ateu dintre toate popoarele europene, cel mai puţin credincios… Poporul român are doar o relaţie de toleranţă cu divinitatea şi, cum am zis mai înainte, încearcă să împace plăcerile lumeşti cu rigorile Bisericii.

Acest articol a apărut în numărul din August 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.