În 1830, când statul belgian se năştea, prima revoluţie industrială era deja în desfăşurare pe teritoriul acestuia. Cum economia se baza pe export, tânărul stat trebuia să găsească, după separarea de Olanda, noi pieţe de desfacere a mărfurilor. Atenţia i-a fost atrasă de Estul Europei şi de Orient. Profitând de Tratatul de liberă circulaţie pe Dunăre încheiat între marile puteri riverane, a fost deschis în 1838 primul consulat belgian din Ţările Române, la Galaţi.
În primii ani comerţul bilateral era firav, Ţara Românească şi Moldova exportau cereale şi importau bunuri finite belgiene. Odată cu semnarea, în 1863, a Tratatului austriaco-belgian de navigaţie şi apoi a Convenţiei bilaterale din 1877, schimburile au crescut semnificativ. Comerţul a înflorit după semnarea unui nou tratat bilateral în anul 1906.
La începutul secolului al XX-lea, România exporta în Belgia bunuri în valoare de aproximativ 2,9 milioane de franci belgieni şi importa bunuri de doar 464.000 de franci. Evoluţia relaţiilor economice bilaterale a făcut ca în anul 1913 Belgia să devină cel mai important partener economic pentru România, cu exporturi de 139 de milioane franci belgieni, România importând, la rândul ei, din Belgia, bunuri în valoare de 9 milioane de franci.
