JAPONIA ŞI CHESTIUNEA BASARABEANĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

După un an de negocieri, U.R.S.S. şi Japonia semnează, la 20 ianuarie 1925, la Pekin, Convenţia privind principiile de bază ale relaţiilor dintre Japonia şi U.R.S.S., prin care se restabileau relaţiile diplomatice dintre cele două state, întrerupte după războiul ruso-japonez din 1904-1905. Fatalmente şi indirect, această convenţie va juca un rol crucial în nerecunoaşterea de jure a apartenenţei Basarabiei la România. Articolul 9 din Protocolul de la Paris (28 octombrie 1920) prevedea în mod expres că documentul va intra în vigoare după ratificarea acestuia de către toate statele semnatare, printre care şi Japonia.

După lungi, complexe şi controversate dezbateri la Conferinţa de la Paris în legătură cu recunoaşterea de jure a unei situaţii de facto – unirea Basarabiei cu România –, la 28 octombrie 1920 plenipotenţiarii Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei şi României semnează Tratatul basarabean, cum este evocat adesea de istorici Protocolul de la Paris. Un prim eveniment, aparent minor, dar de rău augur în ochii unui superstiţios: ambasadorul japonez, vicontele K. Ishii, absent din Paris, îl semnează cu două zile întârziere.

Acest articol a apărut în numărul din January 2014.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.