Relaţiile dintre cehi şi români au fost mai puţin frecvente şi, din acest motiv, mai puţin studiate decât cele dintre români şi alţi vecini ai acestora. Probabil cea mai veche menţiune cu privire la cehi din literatura română este cea a lui Grigore Ureche din Letopiseţul Ţării Moldovei (1642-1647), unde, în capitolul Războiul ce au făcut Ştefan Vodă cu Mateiaş crai ungurescu la Bae, se pomeneşte despre Ţara Ceşască şi despre ceşi (forma de plural în cehă a substantivului ceh).
Un alt cărturar român care, 200 de ani mai târziu, este încântat de Cehia a fost Nicolae Filimon, ajuns la Praga în 1858, într-o călătorie în care a mai vizitat Germania şi Italia. Descrie apoi în jurnalul său de călătorie Castelul din Praga, Catedrala Sf. Vít, Biserica Loreta, Biserica Týn, Palatul Wallenstein şi Podul Carol, merge la concerte şi la spectacole de teatru, care îi fac o impresie deosebită.
Dar şi cărturarii şi călătorii cehi au vizitat încă din secolul al XIX-lea Ţările Române şi ne-au notat impresiile lor. Unul dintre primii cehi care poposeşte pe meleaguri româneşti este Josef Václav Frič (1829-1890), participant activ la revoluţia din 1848 de la Praga, în calitate de organizator şi comandant al legiunilor înarmate studenţeşti care au ocupat cu forţa clădirea prestigiosului complex Clementinum. După înfrângerea revoluţiei, Frič şi-a continuat activitatea revoluţionară, participând la complotul din mai, o încercare de insurecţie armată a forţelor cehe naţionale din 1849, în vederea continuării acţiunilor anului revoluţionar 1848.
