LIMBA NOASTRĂ ŞI ACADEMIA ROMÂNĂ

Începuturile academiilor se pierd în trecutul antic, de unde provine şi numele venerabilelor instituţii, dar antecesorii cei mai direcţi vin din Evul Mediu şi din epoca Renaşterii, când s-au născut şi universităţile. Academia Română are un prevestitor clar ceva mai târziu, în erudiţia transilvănenilor din secolul al XVIII-lea, creatorii Şcolii Ardelene. Atunci a luat fiinţă şi „Societatea filosofească a neamului românesc din Mare Principatu Ardealului“ (1795), într-o vreme când toate naţiunile europene purcedeau la întemeierea unor astfel de aşezăminte.

După multe alte întreprinderi similare din Ţara Românească şi Moldova, lua naştere la Sibiu, în 1861, ASTRA, adică „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român“ (Magazin istoric, nr. 4/2003, 10, 12/2011). Adevăratul antecesor direct al Academiei Române s-a înfiinţat înainte cu 40 de zile de instalarea în fruntea ţării a principelui Carol I, printr-un decret al Locotenenţei Domneşti din 1/13 aprilie 1866, act care prevedea formarea la Bucureşti a „Societăţii Literare“, însărcinate cu „misiunea specială“ de a stabili ortografia, gramatica şi dicţionarul limbii române.

Membrii societăţii (în număr de 21) trebuia să provină din toate provinciile istorice româneşti: patru din „România de dincoace de Milcov“ (Muntenia şi Oltenia), trei din România de peste Milcov (Moldova), trei din Transilvania propriu-zisă, doi din Banat, doi din Maramureş, trei din Basarabia, doi din Bucovina şi doi „din Macedonia“ (dintre erudiţii români de la sud de Dunăre).

Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.