Închei seria pastilelor de cuvinte denumind monede cu termenii de origine latino-romanică. Coman Lupu, în cartea sa Din istoricul numelor de monede în limba română (Bucureşti, 2006), folosită adesea în expunerile mele, constată, pe bună dreptate, că limba română nu păstrează niciun nume de monedă transmis direct din latină. Termeni ca argint, galben, leu, moşteniţi din latină, nu s-au transmis în română ca nume de monede, ci cu alte semnificaţii. Sunt, de asemenea, puţin numeroşi termenii din această categorie împrumutaţi din limbile neolatine; în plus, ei au avut o circulaţie de scurtă durată. Cuvintele romanice din această sferă semantică au intrat în română, în bună parte, prin intermediari, mai ales otomani sau slavi.
Centimă este un termen luat din franceză (centime), iar moneda pe care o desemna valora a suta parte dintr-un franc. A fost emisă în Franţa, la 1795. În română, cuvântul este atestat la 1848. Are variantele santim şi santimă, care arată că termenul a fost împrumutat direct din franceză şi adaptat după pronunţare. Dicţionarul Academiei citează o astfel de variantă la Caragiale: „vine un ras şi un tuns 25 de santimuri, cu pudră, cu unt de migdale, livandă“. Cuvântul centimă figurează numai în texte ce provin din Muntenia şi Moldova.
Colonat este un cuvânt de origine italiană (colonnato); apare sporadic la 1848. Am arătat, într-un episod precedent, că numele acestei monede emise de spanioli pentru America de Sud provine de la coloanele lui Hercule imprimate pe reversul său. Era sinonimul cuvintelor direcliu (din turc. direkli) sau stâlpar (posibil, un calc după termenul turcesc).
