În lucrările care analizează politica externă a României în perioada interbelică este aproape o axiomă afirmaţia că principalul aliat al României a fost Franţa, în ciuda unor momente când interesele noastre au fost desconsiderate (Magazin istoric, nr 8/2012). Se subînţelege uneori şi ideea că eram, cumva, repartizaţi în sfera de influenţă franceză.
Relaţiile româno-britanice sunt mult mai puţin cercetate şi cunoscute. Se ştie câte ceva despre colaborarea serviciilor de informaţii din cele două ţări pe spaţiul sovietic, despre intenţia de a se realiza un canal Dunăre-Marea Neagră şi o bază militară britanică la Marea Neagră. A existat şi un interes clar al producătorului britanic de armament Vickers pentru realizarea unei colaborări cu industria de armament din România. Un proiect în calea căruia s-au ridicat piedici şi din interior, şi din exterior. Cele externe au venit mai ales din partea producătorului cehoslovac Škoda, aflat sub controlul total al grupului francez Schneider-Creusot. Şi asta în vreme ce britanicii au evitat să îi concureze în vreun fel pe francezi pe piaţa cehoslovacă.
