OSPĂŢUL LUI DROMICHAITES (2)

Ospăţul lui Dromichaites nu se regăseşte în niciun alt izvor antic, prin urmare valoarea acestei mărturii importante nu poate fi verificată. O lectură atentă a textului permite totuşi câteva constatări. Mai întâi, exagerata umilinţă de care dă dovadă regele get, care îşi descrie propriul regat ca fiind locuit de „barbari care au o viaţă de sălbatici“, „într-o ţară bântuită de geruri“ (să nu uităm că scena se petrecea în toiul verii, în arşiţa Bărăganului) şi care n-are parte de roade „îngrijite“, de calitate.

Apoi iarăşi exagerata simplitate – ca să nu spunem sărăcie – a mesei geţilor, pe paie, mese de lemn cu bliduri şi cupe de lemn şi de corn, ustensile pe care fălosul Lisimah le cunoştea fără doar şi poate din propria sa familie şi din patrie, Macedonia, considerată de greci ca foarte sălbatică.

În al treilea rând, ideea nobleţei spirituale şi morale a „barbarilor“, în contrast cu lăcomia şi trufia macedonenilor şi a grecilor „civilizaţi“. Mi se pare greu de admis că un rege get putea avea asemenea idei şi concepţii care apar ca un leitmotiv în literatura antică greacă şi latină în anumite epoci şi cu o finalitate proprie, literatură care punea în gura „barbarilor“ părerile autorilor despre societatea din timpul lor.

De aceea, înainte de a aprofunda aceste constatări, cred că este util şi interesant să comparăm informaţiile lui Diodor din Sicilia despre ospăţul lui Dromichaites cu alte două banchete similare, puţin cunoscute istoricilor români, banchete care au avut loc înainte de cel povestit aici.

Acest articol a apărut în numărul din April 2014.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized. Bookmark the permalink.