Într-o lucrare apărută în 1999, istoricul Ojārs Niedre şi ziaristul Viktors Daugmalis au demonstrat, plecând de la dovezi solide, dar până acum puţin cunoscute, că, între anii 1920-1940, Partidul Comunist din Letonia (P.C.d.L.) s-a găsit pe deplin sub controlul serviciilor speciale sovietice, luptând pentru distrugerea statului. Chiar mai mult, unele dintre documentele descoperite au permis să se fundamenteze teza conform căreia P.C.d.L. a negat, în toată existenţa sa, dreptul poporului leton la autodeterminare, nucleul partidului fiind constituit din spioni, falsificatori de bani şi ucigaşi plătiţi.
Profilul activiştilor P.C.d.L. a fost extrem de variat. Unii se remarcaseră în ilegalitate, înainte de 1917. Alţii fuseseră soldaţi letoni, încadraţi, mai mult sau mai puţin contra propriei voinţe, în Armata Roşie şi rămaşi, după demobilizare, fără nicio meserie sau loc de muncă. Se mai adăuga încă o largă categorie de letoni, care ajunseseră în Rusia în timpul războiului şi care rataseră ocazia de a se repatria. Lor li se alăturau şi aventurierii, dar şi cei care intrau în mişcarea comunistă pentru că, astfel, se angajau în întreprinderile de comerţ exterior sovietice, ce efectuau operaţii de tranzit prin portul Riga şi ofereau salarii mai bune decât cele din firmele letone. Este interesant de văzut ce fel de personaje s-au numărat printre primii conducători ai mişcării comuniste letone. Chiar dacă, prin origine, erau legaţi de Letonia, aparţineau, în mare măsură, aşa-numitei tabere a „internaţionaliştilor“, subordonând, în orice moment, interesele naţionale celor ale revoluţiei mondiale.
