La trecerea din preistorie în istorie, ritualul religios continuă să fie prezent în artă, locuind acum edificii, construcţii, fie acestea de cult, de uz privat, spre adăpostire, comerţ sau pentru întâlnirea cu veşnicia, ori palate afirmând puterea statală. Vânătoarea este însă înlocuită cu munca agricolă, cultura plantelor comestibile, creşterea animalelor sau diferite alte activităţi şi, nu rareori, iubirea, petrecerea, amuzamentul. Vorbim încă de arta care precede marea iradiere, către permanenţă, a spiritului european, cretan, grec sau italic. În al treilea val al evoluţiei timpului istoric, viteza desfăşurării acestuia va creşte enorm.
În Orientul Mijlociu şi în Egipt s-ar părea însă că timpul ia un ritm cu mult mai lent decât acela avut în preistorie. A cultiva este o activitate mai înceată decât aceea de a vâna. Timpul se scurge diferit pentru vânători şi pentru agricultori – nu este în joc numai viteza, cu totul alta, când este vorba de activităţile celui care vânează, faţă de acela care sapă şi ară pământul, sădeşte, irigă culturile de plante, culege recoltele, ci şi ritmicitatea astronomică şi meteorologică, în funcţie de care se alcătuieşte calendarul muncilor agricole. Ritmul vânătorii ţine de ambianţa naturală a comunităţilor umane, dar, în primul rând, este condiţionat de nevoile alimentare sau ceremoniale, când vânatul este adus ca ofrandă unei zeităţi.
