PERCEPEREA ŞI REPREZENTAREA TIMPULUI ÎN ISTORIE (1)

În istorie sau în ansamblul evoluţiei umane – unde anume trebuie căutată reflectarea în conştiinţa istorică a niciodată suficient definitei realităţi care este timpul? Pare evident că istoria este prea scurtă pentru relevarea esenţei acestei omniprezente condiţionări a umanului, a vieţii, a universului, a „tuturor celor văzute şi nevăzute“, care este timpul. Dincolo de timp este „Atoateţiitorul“, astfel denumit încă din Crezul Conciliului de la Niceea, din 325, Făcătorul cerului şi al pământului.

De ce însă ar trebui menţinute, păstrate toate cele care sunt, dacă timpul nu le-ar antrena spre inexistenţă sau spre eternitate? Sfântul Augustin se întreabă în Confesiunile sale: „Ce este timpul, Doamne? Să fie, oare, o depăşire; dar depăşire a cărui lucru? Poate a sufletului meu“.Un mai profund sentiment de unire a destinului individual cu schimbarea inexorabilă a lumii ar fi greu de întâlnit, odată ce ai pătruns vertijul pe care interogaţia marelui sfânt şi filosof îl relevă, ca semnificaţie a trăirii într-o lume ce fiinţează, continuu, deci încetează a fi şi se realcătuieşte în percepţia conştiinţei ce ne este dată.

Acest articol a apărut în numărul din July 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.