În luna septembrie a anului 1949 sociologul Anton Golopenţia redacta un document în care desena o schiţă extrem de precisă a ceea ce urma să se întâmple în România după căderea regimului comunist. Un text fascinant care scoată la iveală o putere de pătrundere a viitorului învecinată cu darul prezicerii. În acelaşi timp, aceste câteva pagini dactilografiate aveau să-i aducă moartea cercetătorului.
Anton Golopenţia a fost arestat la 16 ianuarie 1950, fiind inclus în „lotul Pătrăşcanu“, din cauza prieteniei cu mai mulţi membri ai acestuia (Magazin istoric, nr. 7-12/1991, 1-3/1992). Anchetatorii, ghidaţi de consilierii sovietici, nu au avut succes la început în privinţa lui Golopenţia, dosarul acestuia fiind lipsit de probe concludente. Epuizat de nopţile de anchetă şi fără să ştie care sunt acuzaţiile reale, Anton Golopenţia a căzut în păcatul maxim al unui deţinut dintr-un sistem totalitar: sinceritatea. Nicolae Steinhardt avea să scrie că anchetatul trebuie să evite sinceritatea: „Ca de foc, ca de ciumă, ca de sirene, să se ferească anchetatul de sinceritate. Anchetatorul îi va vorbi mereu de sinceritate; îl va amăgi cu nada sincerităţii, făgăduindu-i marea şi sarea, îngăduinţa şi circumstanţe atenuante. Iar anchetatul – încrezător, cinstit, naiv – va raţiona că, într-adevăr, sinceritatea e calea cea mai bună pentru a provoca îndurarea.“
(…)
Acest articol a apărut în numărul din aprilie 2013 (553). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
