PROFESORII MEI (2)

În anul IV se preda istoria contemporană, iar cursul de Istoria Contemporană a României era susţinut de conferenţiarul Vasile Hurmuz, cu studii făcute în U.R.S.S., care venise în facultate direct conferenţiar. Cursul său urma periodizarea oficială: anii avântului revoluţionar (1918-1921), stabilizarea relativă şi vremelnică a capitalismului (1922-1928), criza economică (1929-1933), fascizarea ţării (1934-1938), dictatura regală (1938-1940), dictatura militaro-fascistă (1940-1944), revoluţia democrat-populară (1944-1947), construirea socialismului (după 1947).

Hurmuz se ghida după lucrarea Lecţii în ajutorul celor care studiază istoria P.M.R., recent editată de Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R., în care accentul era pus pe lupta de clasă, dar ne vorbea şi despre viaţa politică, politica externă, cu sublinierea faptului că burghezia era o clasă reacţionară, care nu urmărea decât propriile interese, ce uneori se suprapuneau peste cele naţionale. Înalt, zvelt, cu părul mare şi des, cu faţa puternic ridată (deşi era tânăr, avea doar 44 ani), Hurmuz urca la catedră, scotea din geantă un dosar cu pagini dactilografiate, pe care le citea. Nu avea o dicţie bună, vorbea încet, cu ochii pe foile din faţă, unele cuvinte erau rostite pe jumătate, astfel că uneori nu înţelegeam ce spune. Dintre toţi profesorii, Hurmuz avea cele mai apropiate relaţii cu studenţii, pe câţiva băieţi îi invita la  restaurant sau la dânsul acasă, la „un pahar de vin“. M-am numărat şi eu de câteva ori printre aceştia, prilej cu care l-am ascultat vorbind despre regele Ferdinand, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Ion I.C. Brătianu, cu totul altfel decât ni-i prezentase la curs. Deşi nu ne-a spus-o explicit, ne dădea de înţeles că exista o „istorie oficială“ pe care o preda, pentru că aşa se cerea, şi una „reală“,  pe care era bine să o ştim.

Acest articol a apărut în numărul din April 2014.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized. Bookmark the permalink.