Un episod mai puţin cunoscut din viaţa lui Traian Vuia este aderarea lui la mişcarea socialistă. Un gest care i-a provocat şi probleme. Amicii săi din Lugoj l-au propus candidat, în circumscripţia Răcăşdia, pentru alegerile parlamentare din 1919. Unii dintre reprezentanţii Partidului Naţional Român l-au contestat pentru că fusese socialist. Vuia îşi retrage candidatura şi-i scrie avocatului George Dobrin, politician bănăţean de seamă, explicându-i că el a aderat la Comitetul de înţelegere socialistă între aliaţi, prezidat de francezul Albert Thomas, deoarece în acest Comitet au fost reprezentate toate popoarele iredente din vechea monarhie austro-ungară. Un rechizitoriu la adresa politicienilor români pătrunşi de virusul bizantin, adică de politicianism, îl transmite T. Vuia în ţară din Garches, la 20 iunie 1923, alăturând opiniilor sale şi pe cele ale străinilor: „Situaţia noastră politică văzută din străinătate este de tot rea. Eu însă sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul mai îndepărtat al ţării noastre… Am ajuns acolo că în străinătate factorii politici se dezinteresează cu totul de luptele noastre politice, România este o ţară balcanică, guvernată de incapabili, bărbaţi fără principii, tembeli, lipsiţi de patriotismul cel mai elementar, fără scrupuli…”
(…)
Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
