ROMÂN ŞI ROMÂNIA

Numele popoarelor şi ale statelor au o semnificaţie aparte, poartă în ele o întreagă istorie. Despre trecutul poporului român şi al României se scriu adesea lucruri de mare profunzime, dar şi texte grav distorsionate, justificabile, până la un punct, de marasmul comunist, de impunerea în acei ani a unei viziuni artificiale, controlate de puterea totalitară. Se remarcă aici clişeele (erorile) propagandistice prin care românii erau declaraţi eterni, vechi de mii de ani, glorioşi şi imaculaţi etc., clişee care au determinat reacţii vehemente, multe disproporţionate. Unele dintre neadevărurile ivite recent se altoiesc şi pe faima proastă a unei mici părţi a diasporei noastre rătăcitoare şi, adesea, prea prezente şi gălăgioase.

Astăzi dezorientarea este sau pare să fie mai mare ca oricând. Uneori se afirmă, prin varii mijloace, că românii nu au practic istorie, că sunt recent formaţi, că au avut dinastie cumană, că sunt romi sau, dimpotrivă, că sunt pelasgi ori daci curaţi, creştini de dinainte de Hristos, vorbitori de latină înainte de romani etc. Alţii, istorici de meserie, susţin că suntem un popor relativ nou, născut din valahi (vlahi), că avem un stat abia din secolul al XIX-lea şi monarhie abia de prin 1866, că nu dispunem, prin urmare, de experienţă istorică şi nici de spirit şi exerciţiu de tip democratic. Oscilaţiile acestea, între a fi „cei mai glorioşi din lume“ şi a fi „omuleţi patibulari“, „turmă“, pătrunşi de o „puturoşenie abisală“, sunt deconcertante pentru martorii străini oneşti şi dornici de adevăr.

Acest articol a apărut în numărul din December 2013.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.