ROMÂNIA, ACUM O SUTĂ DE ANI (MAI 2014)

Marile puteri şi, în orbita lor, statele mici sunt gata să se încaiere. Aşteaptă doar pretextul, care le va fi oferit prin atentatul de la Sarajevo, din 15/28 iunie 1914. România îşi amână programul reformator, dar se manifestă spornic în domeniul creaţiilor instituţionale, al prezenţei cetăţenilor ei în străinătate.

Judecând din perspectiva unui secol distanţă de la evenimentele din 1914, cititorul îşi dă seama foarte bine că atentatul de la Sarajevo (în urma căruia a fost asasinat moştenitorul tronului austro-ungar, împreună cu soţia lui, de către un sârb anarhist) a fost doar pretextul pentru declanşarea coflagraţiei care, escaladată, a dus la Primul război Mondial.

Toţi sunt nemulţumiţi, toţi acuză şi se justifică. Mari şi mici se înarmează ca să se apere de duşmani reali sau imaginari, mai apropiaţi sau mai depărtaţi. Cele mai vocale sunt ţările abia ieşite  din războaiele balcanice.

Presa occidentală apreciază că în Albania e „o anarhie sângeroasă“. Ţara e invadată de epiroţi şi războiul civil a trezit „duşmănii milenare“. Singura soluţie ar fi expedierea de forţe internaţionale, spre a calma lucrurile. Franţa, încrezătoare încă în eficienţa negocierilor, trimite la Durazzo un diplomat, care însă nu are unde locui, aşa că i se cumpără o „casă demontabilă“ pentru 60.000 de franci. Între timp, ştiri de tot felul continuă să ţină opinia publică europeană pe jar: se vorbeşte, de pildă, de crucificarea a 200 de albanezi de către greci.

Acest articol a apărut în numărul din May 2014.

Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonați
aici

This entry was posted in articole, Uncategorized. Bookmark the permalink.