Relaţia dintre regimul comunist şi Francmasonerie în România a cunoscut mai multe faze. După o perioadă de coabitare şi colaborare de la sfârşitul anilor ’40 a urmat represiunea din anii ’50, când majoritatea masonilor rămaşi în România comunistă au ajuns în închisori. În 1975, în urma unei analize care stabilea că masonii rămaşi în România erau puţini, bătrâni şi bolnavi, a fost luată decizia de închidere a dosarului de problemă „Oculta“. Abia în 1981 activitatea francmasonilor români şi a Francmasoneriei în general faţă de România a reintrat în atenţia Securităţii, iar în 1984 a fost luată decizia redeschiderii dosarului de problemă. Însă reluarea activităţii de urmărire a francmasonilor s-a dovedit problematică.
Existau foarte multe erori ca urmare a modului defectuos în care era realizată documentarea în privinţa francmasoneriei şi a ordinelor contradictorii ale conducerii Securităţii. Cel mai des este întâlnită confuzia între francmasonerie şi diverse mişcări esoterice, oculte etc. Persistenţa acestor erori este remarcată de generalul Iulian Vlad şi după trei ani de la redeschiderea dosarului de problemă, în 1987.
