Momentul în care viaţa se va sfârşi pe planeta Pământ pare să fi preocupat specia umană încă de la începuturile sale. Oamenii au făcut previziuni sumbre la schimbarea mileniilor, pentru anul 1000 AD, la fel de multe ca la trecerea în anul 2000. Nici „profeţia mayaşă“, cum a numit-o presa de la noi şi de aiurea, nu s-a adeverit.
Multe dintre descoperirile ştiinţei au creat şi ele panică. Aşa s-a întâmplat şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, când, graţie unui telescop perfecţionat, astronomul Edwin Hubble (1889-1953) a identificat nişte formaţiuni stelare necunoscute până atunci (nebuloasele extragalactice). În anii 1928-1930, s-a descoperit că universul se întindea mult dincolo de Calea Lactee.
Noua imensitate a universului a zdruncinat şi mai mult încrederea oamenilor în superioritatea rasei umane şi în viitorul speciei. După teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin, iată că alte descoperiri ştiinţifice plasau individul pe o scară inferioară a existenţei. Locul omului într-un univers nesfârşit se cerea explicat într-un limbaj accesibil, iar unul dintre oamenii de ştiinţă britanici care s-au ocupat cu mare succes de popularizarea astronomiei în primele decenii ale secolului al XX-lea a fost Sir James Hopwood Jeans (1877-1946).
(…)
Acest articol a apărut în numărul din februarie 2013 (551). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
