UN SECOL ÎNTR-O CUTIE DE CHIBRITURI

Cu ajutorul filumeniei (pasiunea de a colecţiona ambalaje pentru chibrituri; cuvânt format din grecescul philos=iubitor şi latinescul lumen=lumină) putem descoperi o altfel de istorie a României, inscripţionată pe banala cutie de chibrituri. Fiind cel mai ieftin şi eficient mod de a populariza informaţia, deoarece un om priveşte în medie de 38 de ori o cutie de chibrituri pentru a o utiliza, mesajul se impregnează în memorie mai puternic decât prin orice altă formă de reclamă, audio sau televizată.Încă de la începutul secolului al XX-lea, mesajele cu caracter politic, economic sau artistic s-au diseminat şi prin intermediul etichetei de pe cutiile de chibrituri, ajungând în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. La începutul anilor ’20 statul solicita populaţiei împrumuturi cu dobândă (de 5%), pe cutiile de chibrituri de buzunar. Utilizatorul era astfel informat despre cel mai sigur mod de a-şi depozita şi înmulţi banii. Evenimente istorice de marcă au dus la lansarea unor cutii speciale de chibrituri.

(…)

Acest articol a apărut în numărul din ianuarie 2013 (550). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.