Asociaţia de Studii Sud-Est Europene (AIESEE) a împlinit o jumătate de veac de existenţă. L-am rugat pe academicianul Răzvan Theodorescu, secretarul general al Asociaţiei, să rememoreze contextul apariţiei acesteia:
Contextul politic a fost esenţial. Sud-estul Europei era locul unde, practic, stăteau faţă în faţă cele două blocuri ideologice şi militare: Tratatul de la Varşovia şi NATO. În acei ani se produceau nişte transformări pe care, noi, ca istorici, trebuie să le recunoaştem. Epoca aceasta comunistă nu a fost aceeaşi pe toată durata ei. Au existat momente de dezgheţ şi de îngheţ. La mijlocul anilor ’50 a fost spiritul Genevei. Eu intram atunci, cu un dosar prost, ca student la o facultate ideologică. Din 1957 şi până în 1960 a fost o perioadă de neostalinism, după retragerea trupelor sovietice din România. A venit apoi Declaraţia din aprilie 1964 (Magazin istoric, nr. ). Prin 1961-1962 începea – o ştim acum din nu puţine documente – o destindere, pe care o patronau Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Semnalul cel mai important al unei destinderi europene s-a dat în sud-estul continentului prin crearea Asociaţiei de Studii Sud-Est Europene.
Momentul aprilie 1963 a fost premers de momentul iulie 1962. Atunci, o mână de savanţi din ambele tabere – Vladimir Gheorghiev, din Bulgaria, Emil Condurachi, Tudor Vianu, din România, Najmuddin Bammate, reprezentantul UNESCO, Sir Ronald Syme, din Marea Britanie, André Mirambel, din Franţa, care au discutat problema unităţii culturale a Europei. Discuţia a pornit dinspre cultură şi apoi a mers către politică, economie, ideologie. Atunci s-a hotărât crearea Asociaţiei de Studii Sud-Est Europene.
Acest articol a apărut în numărul din iunie 2013 (555). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
