Începând cu 1848 şi continuând cu 1859, 1878, 1906 şi 1918, în Bucureşti au fost ridicate arcuri de triumf cu o existenţă temporară: la Băneasa, pe şoseaua Kiseleff sau pe Podul Mogoşoaiei, devenit Calea Victoriei în urma Războiului de Independenţă, la intrarea în Parcul Carol, ce străjuia expoziţia aniversară a celor 40 ani de domnie a lui Carol I, şi ulterior pe şoseaua Kiseleff şi pe Calea Victoriei, la reîntoarcerea din exilul de la Iaşi, la 1 decembrie 1918, a familiei regale şi a guvernului.
Cu prilejul încoronării lui Ferdinand ca rege al tuturor românilor, au fost concepute programe ce au inclus şi realizarea unor noi edificii, atât la Alba Iulia, cât şi în Bucureşti. Obstacolele ce au intervenit în ridicarea Arcului de Triumf (Magazin istoric, nr. 10/1981, 3/1993, 6/1995, 12/2002) au fost timpul limitat, dificultăţile financiare, cât şi cele legate de asigurarea cu materiale şi forţa de muncă adecvată, ceea ce a făcut ca o parte din noua construcţie să fie realizată din materiale provizorii. Proiectul a fost încredinţat arhitectului Petre Antonescu.
