Imaginarul popular acreditează luna februarie ca lună a dragostei, a iubirii. Februarie, cunoscută şi sub numele Faur, Făurar, Făuroaie, Faor (numită aşa de ţigani) sau Şcurtul (de aromâni), delimitează iarna de anotimpul cald în care întreaga natură se trezeşte la viaţă. Este marcată de tradiţii care ţin de sfârşit/început, de moarte/renaştere, perioadă în care oamenii încearcă să obţină pe căi magice sănătate, bogăţie, bună înţelegere între membrii familiei, fiind definită de mentalul colectiv ca o lună deosebit de capricioasă, adesea răutăcioasă. Numeroase legende amintesc că la împărţirea zilelor anului Dumnezeu a dat lunii februarie mai puţine zile, ea fiind astfel cea mai scurtă lună (28 de zile în anii normali şi 29 de zile în anii bisecţi).
Numele popular al acesteia, Faur sau Făurar, vine de la meşter-faur, cel care se pricepea la prelucrarea fierului şi la transformarea acestuia în uneltele de care oamenii aveau nevoie la începerea unui nou an agricol. În cursul acestei luni sunt semnalate numeroase zile în care se înregistrează diferenţe mari de temperaturi, puse pe seama faptului că ele oglindesc toanele lui Faur, personificat de popor într-un copil zburdalnic care „când râde, când plânge…“ De aceea în unele zile vremea e caldă, însorită, iar în altele frigul şi gerul se abat asupra pământului şi oamenilor.
