CINEMATOGRAFELE DE ALTĂDATĂ

Descoperire a fraţilor Louis şi Auguste Lumière, patentată în 1895, „cinematograful“ (termen provenit în limba română din francezul cinématographe, format din două cuvinte greceşti, kinema=mişcare şi graphein=a scrie) s-a transformat într-o nouă artă, cea de-a şaptea. A pătruns pe teritoriul României extrem de repede, găsind receptivitate nu doar la unii temerari interesaţi să testeze noua formă de exprimare artistică, ci şi la public.

Primele „vederi“ (denumirea iniţială a imaginilor proiectate), înfăţişând vestitul tren care venea spre spectatori (şi care fascina prin intensitatea emoţiilor stârnite), soldaţi mărşăluind, dar şi bulevarde pline de trecători, erau prezentate în teatre de varietăţi sau în parcuri de distracţie. În România, prima proiecţie a avut loc la 26 mai 1896 în Bucureşti, la redacţia ziarului de limbă franceză L’indépendance roumaine. Filmele (Sosirea unui tren în gară, Un dineu, Lecţii de mers pe bicicletă, Plecarea enoriaşilor de la o mesă, Mic dejun pe iarbă, Sera, Piaţa Operei şi Bufetul) durau 50 de secunde şi exercitau, datorită noutăţii absolute, o vrajă asupra privitorilor. Mai târziu, autorii au combinat mai multe benzi, obţinând o proiecţie de zece minute. Asimilat unui fenomen de bâlci, cinematograful a fost privit, la început, cu reticenţă de lumea bună.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste. Salvează legătura permanentă.