La sfârşitul celui mai recent articol despre tradiţiile copilăriei în România (nr. 1/2013), promiteam că vom continua călătoria prin lumea veche ţărănească (dar nu exclusiv), păşind din prag în prag, până dincolo de graniţele aşezării. Au trecut de atunci două luni şi m-am gândit ca, pentru început, să schimbăm direcţia călătoriei pe verticală, mai precis, urcând şi coborând pe o scară simbolică ai cărei fuştei constituie şi ei praguri. Dar până să ajungem la felul în care copiii luau în posesie spaţiul pe înălţime, propun să aruncăm o privire la felul în care îngerii veghează dificultăţile şi pericolele urcuşului. Scara Sfântului Ioan Scărarul, reprezentată atât de viu şi atât de bine păstrată în fresca exterioară de pe peretele de nord al mânăstirii Suceviţa, arată felul în care, pe parcursul vieţii, oamenii luptă cu ispitele şi păcatele, câştigând prin aceasta virtuţi. Îngerii sprijină pe cei ce se străduiesc să se înalţe spiritual, ajutându-i să urce, în timp ce dracii îi trag în jos către iad. Fiecare treaptă înseamnă lupta cu câte un păcat.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din aprilie 2013 (553). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
