CUCERIREA STATULUI DE CĂTRE NAZIŞTI

Era beznă când Hitler, cu Göring alături de el, ţinu prima şedinţă de cabinet. În orbirea inocenţei lor, gardienii democraţiei, vicecancelarul Von Papen (Magazin istoric, nr. 10/1977) baronul Konstantin von Neurath, ministru al Afacerilor Externe, contele Lutz Schwerin von Krosigk, ministru de Finanţe, şi omul lui Hindenburg, generalul Von Blomberg, ministru al Apărării şi şef al Reichswehr-ului, credeau că rolul lor era acela de a asigura un comportament normal, decent, acum, când neexperimentaţii nazişti ţineau frâiele puterii. În faţa lor şi a colegilor lor mai puţin însemnaţi erau Hitler, Göring şi Frick, deci trei nazişti contra nouă politicieni de modă veche. Afară se puteau auzi mulţimile cântând „Deutschland über Alles“. Naziştii invadau străzile tuturor oraşelor mari ale Germaniei.

Hitler nu obţinuse însă de la Hindenburg un cabinet prezidenţial, şi, prin urmare, guvernul său putea cădea în urma unui vot potrivnic al Reichstagului. Alternativa pe care o aveau naziştii era fie să facă favoruri Partidului Catolic de Centru, cu scopul de a obţine sprijinul acestuia, fie să-i convingă pe membrii Cabinetului, proveniţi în cea mai mare parte din alte partide, să accepte noi alegeri. Or, aceştia trebuie să-şi fi dat seama că naziştii puteau să exercite asupra publicului toate presiunile posibile pentru a obţine o majoritate favorabilă lor în Reichstag. Hitler şi Göring, cu ochii pe oamenii precauţi care stăteau în faţa lor, încercau să facă în aşa fel, încât situaţia să pară imposibilă, pentru ca aceştia să nu aibă altă soluţie decât să accepte dizolvarea Reichstagului.

Acest articol a fost publicat în Articole apărute în reviste și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.