„Să spună inculpatul Ceauşescu Nicolae contul din Elveţia…“. Prin aceste cuvinte, rostite în cadrul „procesului“ de la Târgovişte, din 25 decembrie 1989, românii de rând luau cunoştinţă despre existenţa unor conturi secrete, în valută, alimentate, în mod misterios, de Securitate. De la acea dată şi până în prezent, deşi conturile secrete, „ale lui Ceauşescu“ sau „ale Securităţii“, au făcut subiectul a zeci de reportaje şi emisiuni TV, dar şi al unor lucrări cu caracter istoriografic, problema operaţiunilor valutare desfăşurate de Securitate a rămas, în bună măsură, neelucidată.
În urma informaţiilor furnizate de Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu sau Stelian Octavian Andronic, foşti ofiţeri de Securitate, dar şi a celor inserate în volumele semnate de Mihai Pelin sau Marius Oprea, cititorii rămân cu impresia că acest tip de activităţi era apanajul structurilor de informaţii externe ale Securităţii. Investigaţiile în arhive ne-au permis conturarea unei imagini mai nuanţate, atestând în mod indubitabil faptul că din a doua jumătate a anilor ’70 anumite compartimente din cadrul Direcţiei de Contraspionaj şi, mai apoi, a Direcţiei de Contrainformaţii Economice au realizat operaţiuni valutare speciale (o.v.s.).
Începuturile o.v.s. pot fi plasate în a doua jumătate a anilor ’50, când ofiţeri ai Direcţiei de Informaţii Externe (D.I.E.) din cadrul Securităţii au fost implicaţi în recuperarea moştenirilor unor cetăţeni români decedaţi în Occident şi aducerea în ţară a sumelor rezultate. Ulterior, aceiaşi ofiţeri D.I.E. au creat, prin intermediul omului de afaceri britanic Henry Jacober şi al avocatului vest-german Ewald Garlepp, canale confidenţiale cu serviciile de informaţii din Israel şi R.F.G., prin care cetăţenii români de origine evreiască sau germană obţineau vize de emigrare în schimbul unor sume de bani.