Femeile care au făcut România Mare

Femeile care au făcut România Mare

conferință dedicată personalităților feminine
care au participat la Desăvârșirea Unității Naționale

Muzeul Național Cotroceni organizează miercuri, 7 martie, de la ora 19.00, în Salonul Cerchez, o nouă întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu“. Sub tema „Femeile care au făcut România Mare”, conferința dedicată personalităților feminine care au marcat istoria României, prin inteligență, noblețe, demnitate şi curaj va fi susținută de istoricii Ștefania Dinu și Alin Ciupală și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

Manifestarea se înscrie în calendarul evenimentelor pe care Muzeul Național Cotroceni le organizează în anul Centenarului, celebrând în acest fel rolul pe care l-au avut femei deosebite, precum Regina Elisabeta, Regina Maria sau Ecaterina Teodoroiu în construirea României Mari. Într-o lume profund dominată de bărbaţi, aceste femei au participat în mod activ în Marele Război şi la susţinerea idealului naţional, contribuind la schimbări culturale şi politice la nivel internaţional.

Conferința se va axa pe anii din preajma Marii Uniri, vorbitorii fiind invitați să abordeze aspecte legate de personalităţile feminine şi de rolul acestora în Desăvârșirea Unității Naționale. Prin acest demers dorim construcția ultimului secol dintr-o altă perspectivă, mai puțin cunoscută, menită să completeze tabloul istoric.

Parteneri media: Radio România Cultural, TVR, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM, HYPTV, Diplomat Club, Traveller Magazin, ArtOut, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Historia, Asociaţia Redescoperă Istoria, Q Magazine, Revista Timpul.

Înscrierile la conferință se fac la numărul de telefon: 021/317.31.06 sau prin email, la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro, până luni, 5 martie 2018, ora 10.00.

Serviciul Relaţii Publice

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.