Războiul anglo-bur (Magazin istoric, nr. 7-8/1968, 6/1979), care s-a desfăşurat între anii 1899 şi 1902, în emisfera sudică, a avut un puternic răsunet în Europa şi în Statele Unite. Pe saşii transilvăneni i-a impresionat atât de puternic, încât termenul „Burenkrieg“ a intrat în vocabularul curent, devenind timp de decenii sinonim cu un mare dezastru.
Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, principalul cotidian de limbă germană, a urmărit evoluţia conflictului pe întreg parcursul, manifestând simpatie făţişă faţă de lupta pentru păstrarea fiinţei naţionale a unui popor mic şi viteaz. În timp ce în sudul continentului african burii luptau pentru neatârnarea de coroana britanică, etniile transilvănene opuneau rezistenţă tendinţelor de maghiarizare, ceea ce a favorizat empatia cu cei dornici de libertate. Saşii s-au identificat într-atâta cu aceştia, încât i-au numit „fraţii noştri de sânge de pe Orange şi Vaal“, înfiinţând asociaţii ale „prietenilor burilor“ pentru ajutorarea lor. Dacă saşii i-au considerat fraţi de sânge, românii transilvăneni s-au mândrit cu generalul Louis Botha (1862–1919), care ar fi fost fiu de grănicer român din comuna Iveşti, comitatul Bistriţa-Năsăud.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
