Aţi cumpăra un ziar care are pe prima pagină următoarele titluri: „Fiecare zi câştigată pe şantier – mai multe produse economiei naţionale“, „Buletinul muncilor agricole“, „Ritm susţinut la executarea lucrărilor agricole de toamnă“, „Randament sporit prin extinderea forajului cu turbina“? Şi totuşi, în urmă cu 50 ani ziarele, care aveau toate astfel de titluri, se tipăreau în tiraje de sute de mii; Scânteia a avut tiraje chiar şi de un milion de exemplare. Nu internetul a omorât presa scrisă, ci prostia de a oferi conţinutul gratuit pe internet şi de a spera că lumea va mai cumpăra şi ziarul tipărit ca să mai citească o dată ce putea citi gratis pe telefonul mobil. Ca şi incapacitatea de a găsi un alt rol social pentru presa tipărită, în condiţiile în care era clar că nu avea cum să ţină pasul cu mijloacele electronice şi televiziunea în promptitudinea cu care acestea ofereau ştirile.
La 16 septembrie 200.000 de copii bucureşteni au păşit pragul şcolilor. Un cunoscut om de cultură îi saluta: „Nu trebuie uitat o singură clipă că tinerii şcolari de astăzi vor fi în viitorul apropiat constructorii comunismului. Făuritorii acelei vieţi în care fiecare om al muncii îşi va afla belşugul deplin şi fericirea…“. N-a fost să fie, maestre! Cel puţin pentru cei care am păşit atunci prima oară pe poarta şcolii, căci am construit mai mult capitalismul decât comunismul.
