Cu ocazia celei de a Patra Sesiuni a Comitetului Executiv al C.A.E.R., care a avut loc la Moscova între 16 şi 21 februarie 1963, ceilalţi lideri ai blocului au propus măsuri concrete de integrare economică. După această experienţă, liderii români trag concluzia că întregul bloc era pe cale de a declanşa o ofensivă pro-integrare şi că România era nevoită să ia urgent măsuri pentru a rezista acestei ofensive.
În şedinţa Biroului Politic din 26-27 februarie 1963, Gheorghiu-Dej a reînviat cele două tactici pe care conducerea de la Bucureşti le abordase în mai 1962. Astfel, liderul român decide că, pentru a bloca proiectul integrării, reprezentanţii români aveau să insinueze (sau chiar să declare deschis), în cursul negocierilor cu reprezentanţii sovietici, că: 1) Dacă U.R.S.S. nu renunţa la proiectul integrării, atunci România era hotărâtă să facă public (în forma unei declaraţii politice, a unei scrisori sau a unui articol în presă) dezacordul româno-sovietic în această privinţă. Potrivit liderilor români, aceasta ar fi însemnat o recunoaştere implicită a faptului că blocul estic nu era atât de unit în jurul Moscovei, ceea ce ar fi afectat puternic prestigiul internaţional al Moscovei. Gheorghiu-Dej era convins că Hruşciov avea să cedeze, odată pus în faţa unei asemenea ameninţări.
