Criză de astm? O pastilă de heroină şi trece. În 1898 cam aşa putea suna dialogul între un pacient şi medicul lui. Heroina, derivat al opiului, era un răspândit remediu împotriva astmului, sclerozei în plăci, cancerului de stomac, epilepsiei, schizofreniei, tuberculozei. Până şi colicile sugarilor erau calmate cu heroină, fabricată de firma germană „Bayer“, fondată pe la jumătatea veacului al XIX-lea. În Statele Unite abia în 1956 s-a interzis heroina, după ce de multă vreme Societatea Naţiunilor atrăsese atenţia asupra ravagiilor provocate de ea organismului uman. Se încheia atunci epopeea unei otrăvi.
Îi urmau altele însă. Presa anunţă mereu scandaluri, cu decese de care sunt responsabile pastile ca „Mediator“, în Franţa, produs de laboratoarele Servier, care ar fi ucis 1.300-1.800 de oameni între 1976 şi 2009, sau pastile contraceptive de generaţia a treia şi a patra care pot provoca, în unele cazuri, accidente vasculare şi tromboze. Aşadar, sunt mai puţin nocive medicamentele decât în trecut? Şi cum li s-a testat eficacitatea de-a lungul istoriei?
În preistorie omul îşi lua din natură elementele farmacopeei personale, având ca model lumea animală. Un cimpanzeu bolnav se trata culegând foile unor plante cu efect purgativ, alte animale, câinii, de pildă, ştiu să mănânce plante antiparazitare… După milenii de observaţii şi de încercări, aveau să apară primele reţete cunoscute de medicamente, pe tăbliţele sumeriene, cu 3.000 de ani î.H. Şi cum pe atunci nu existau farmacişti, numai şamanii prescriau tratamentele, numai ei cunoşteau practicile terapeutice ale vremii. Iar problema periculozităţii lor nici nu se punea, pentru că în joc era magia, care excludea explicaţiile. Administrarea medicamentului era însoţită de incantaţii pentru alungarea răului, adus în corpul pacientului de spiritele rele. În componenţa remediilor intrau multe substanţe toxice, ca bilă şi urină de taur, găinaţ de pelican. Dacă tratamentul mergea, era dovada eficienţei lui. Dacă nu, la mijloc era destinul. Aşa hotărâseră zeii.
