Pe la începutul secolului XIX-lea, într-o familie de ţărani români din Ardeal, s-a născut Vasile Craifaleanu. Familia era stabilită în satul Craifalău (a cărui denumire a fost schimbată la mijlocul secolului următor în Crăieşti), situată destul de aproape de Reghin. Căsătorindu-se, Vasile s-a strămutat în comuna Şopteriu şi a avut 12 copii. Unul dintre aceştia, Dionisie, a văzut lumina zilei în anul 1843, trăind perioada revoluţiei din 1848.
Au fost copii harnici şi cu dragoste de carte. Dionisie a urmat primele patru clase la gimnaziul din Blaj. La vârsta de 14 ani s-a hotărât să părăsească satul natal. Cu o desagă în spinare şi având câţiva crăiţari în buzunar, trecând din mănăstire în mănăstire, a intrat în Moldova pe la Putna şi a ajuns la Iaşi. Sprijinit de ardelenii Simion Bărnuţiu şi Ion Miclea, după un examen trecut cu succes, a continuat liceul în capitala Moldovei, apoi a urmat facultăţile de Litere şi Drept, licenţa în Drept luând-o în Bucureşti, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tot în Bucureşti a obţinut şi cetăţenia română, după care a urmat o carieră juridică. Ca judecător, a peregrinat în diverse oraşe, în cele din urmă stabilindu-se în Buzău. Acolo s-a căsătorit cu Maria Cristodoru, care provenea dintr-o familie de mici boieri, unul dintre bunici fiind sluger.
Viaţa a început să curgă lin, dar Dionisie nu a uitat că totul este o luptă şi trebuie să fii pregătit s-o înfrunţi ca să învingi. Era un cetăţean drept, adevărat om al legii, sever cu cei trei copii, care nu-i ieşeau din cuvânt şi cărora le-a dat o educaţie aleasă.
