În toată lumea Primul Război Mondial a fost supranumit Mare imediat după încetarea lui. Rolul acestuia în viaţa umanităţii este deosebit de important. Îi revine funcţia de graniţă între istoria modernă şi contemporană. În Europa, S.U.A. şi chiar în Australia şi Noua Zeelandă s-au înălţat numeroase monumente închinate eroilor lui şi există morminte ale soldaţilor necunoscuţi. Timp de 70 de ani excepţie a făcut Uniunea Sovietică. Niciun monument. Pentru toţi principalii lui participanţi Primul Război Mondial a fost declarat imperialist, de cucerire.
Chiar şi o fugară trecere în revistă a rezultatelor lui relevă eroarea unei asemenea afirmaţii. După război, pe hartă a apărut o serie de state independente: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia; s-a născut Iugoslavia, România şi-a realizat vechiul ideal, unirea Transilvaniei. S-au prăbuşit două imperii conservatoare, rus şi german. A căzut şubreda monarhie austro-ungară, iar popoarele discriminate din cadrul ei şi-au format state proprii ori au fost integrate în ţările locuite de coetnici. Franţa şi-a alipit două provincii, Alsacia şi Lorena, pe care chiar şi Bismarck le considera franceze, a renăscut Belgia, care fusese călcată în picioare de ocupanţi. A înghesui toate aceste evenimente epocale în conceptul de război imperialist este imposibil.
Naşul acestei doctrine dominante în U.R.S.S. a fost M.N. Pokrovski. Monografia sa, apărută în 1934, aşa s-a şi numit, Războiul imperialist. Fiecare acţiune a casei Romanovilor a fost supusă unei critici pe care nu o putem numi altfel decât distrugătoare. Rusia era prezentată ca un focar de violenţă şi agresivitate neîngrădită, nu numai în perioada 1914-1918, ci şi pe întreaga durată a secolului al XIX-lea.