La moartea, fără urmaşi, a celui de-al 11-lea senior d’Aubigny, Charles Stuart (1639-1672), tocmai în îndepărtata Danemarcă, în castelul Elsinor, domeniul primit ca răsplată de John Stuart (1365-1429) – un scoţian ce debarcase, în 1419, alături de cei aproximativ 5.000 de conaţionali la La Rochelle, pentru a-i ajuta pe francezi în cadrul Războiului de 100 de ani – părea a se deschide un nou diferend anglo-francez. Căci cel care a clamat moştenirea franceză a fost Carol al II-lea, regele Angliei, Scoţiei şi Irlandei (1649-1685), o îndepărtată rudă a celui decedat. Ludovic al XIV-lea s-a arătat extrem de reticent ca un alt suveran – mai ales cel englez! – să deţină posesiuni în regatul său şi a refuzat să-i recunoască drepturile. Decizia s-a bazat pe stipulările existente într-unul dintre primele acte de donaţie a domeniului, din 1424, conform căruia, în lipsa unui moştenitor direct pe linie bărbătească, domeniul ar fi revenit, din nou, regatului francez. Şi, astfel, printr-o hotărâre, datată 20 ianuarie 1673, Ludovic şi-l readjudeca pentru Franţa.
Câteva luni mai târziu, în iulie, prin intermediul ambasadorului Charles Colbert, marchiz de Croissy (fratele cunoscutului ministru Jean-Baptiste Colbert, 1619-1683), în funcţie la Londra între 1668-1674 şi, apoi, ocupantul portofoliului Afacerilor Străine, între 1674 şi până la moarte, la 26 iulie 1696, Carol al II-lea a venit cu o propunere neaşteptată, care putea să detensioneze situaţia: „pământurile de la Aubigny să-i fie încredinţate domnişoarei de Kéroualle… vor fi luate toate precauţiunile pentru ca acest domeniu să nu mai fie preluat de la casa regală engleză şi ca el să le rămână moştenire copiilor pe care îi voi avea cu această doamnă“. Astfel, spre sfârşitul anului 1673, în decembrie, Louise Renée de Penancöet de Kéroualle (1649-1734) primea „proprietatea terenurilor de la Aubigny, cu toate drepturile aferente“.
