În toamna anului 1941, la cabinetul ministrului Afacerilor Străine din Palatul Sturdza este depusă o cerere, scrisă de mână şi cu un text foarte scurt. Purta data de 2 octombrie 1941; nu avea niciun număr de înregistrare. Era demisia lui Alexandru Cretzianu, ministru plenipotenţiar, clasa I, care ocupa în acel moment funcţia de secretar general al ministerului. Cererea era adresată lui Mihai Antonescu, ministrul Afacerilor Străine (M.A.S).
Era finalul unui conflict care, deşi mocnit la început, s-a amplificat treptat şi s-a acutizat.
Un prim moment al confruntării între Mihai Antonescu şi Alexandru Cretzianu avusese loc în primăvara anului 1941, conflict cu origine necunoscută. A doua încercare de demisie s-a produs în iunie 1941. „Trebuie să vă declar din capul locului – îi scria la 6 octombrie 1941 Alexandru Cretzianu lui Mihai Antonescu – că din momentul în care domnul mareşal Antonescu a încetat de a mai conduce în mod efectiv Ministerul Afacerilor Străine [în iunie 1941], mi-a venit din ce în ce mai greu să pot rămâne la postul ce ocup“.
Alexandru Cretzianu fusese numit secretar general la Externe de generalul Ion Antonescu la 25 septembrie 1940, continuând să ocupe această funcţie în toată perioada ministeriatului lui Mihail Sturdza şi după aceea, când Ion Antonescu însuşi a preluat conducerea ministerului. Dar pregătirile pentru războiul din Răsărit, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, şi continuarea operaţiunilor militare peste Nistru l-au determinat pe general să predea lui Mihai Antonescu conducerea ad-interim a ministerului.
