Feldmareşalul Erwin Rommel (1891-1944), comandantul-şef al Grupului de Armate B, cea mai puternică forţă de care dispune Germania în Vest, inspectează la 22 aprilie 1944 plajele Normandiei, însoţit de aghiotantul său, căpitanul Helmut Lang, şi nu-şi poate ascunde decepţia. Ceea ce se afirma la Berlin că era inexpugnabilul Zid al Atlanticului, acea formidabilă centură de fortificaţii care să apere Fortăreaţa Europa de orice invazie a duşmanilor Germaniei, nu este decât pură propagandă.
În realitate, „zidul“ este departe de a fi terminat şi, în momentul invaziei Aliaţilor, nu ar putea rezista prea mult. Rommel are mereu un carneţel asupra lui, în care îşi face însemnări, trasează schiţe, îi explică cu detalii tânărului căpitan, de 36 de ani, ce rămâne de făcut concret înaintea Zilei Z, pe care toţi o simt ca iminentă. De altfel, la fel crede şi Gerd von Rundstedt, comandantul-şef al Frontului de Vest, despre fortificaţiile ridicate la ordinul lui Hitler, începând din 1940, între digurile Olandei şi ţărmurile Bretaniei, scăldate de Atlantic. „Un bluff monumental“, afirmă bătrânul feldmareşal, de 68 de ani, care ştie că Hitler se făleşte degeaba cu vestitul zid, terminat doar în câteva puncte, în principalele porturi şi guri ale râurilor.
(…)
Acest articol a apărut în numărul din martie 2013 (552). Pentru a putea citi tot articolul trebuie să vă abonaţi aici.
