Proiect INST – NOILE MEDIA

Proiect INST – NOILE MEDIA

Incepând cu 1995, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST)  http://totalitarism.ro  a acordat o atenţie majoră editării publicaţiilor de specialitate.

Între cele peste 100 de titluri apărute până acum, lucrarea Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic ocupă un loc aparte http://totalitarism.ro/pagini/Titluri_in_colectii.html

Ea reprezintă un proiect editorial de succes, dus la bun sfârşit, care materializează rezultatele cercetărilor întreprinse între 2001 şi 2011 de un colectiv coordonat de conf. univ. dr. Octavian Roske. Este vorba de o lucrare unică în literatura românească de profil, o sursă documentară fundamentală pentru cercetarea fenomenului totalitar.
Cele 9 volume cuprind circa 75000 microbiografii, realizate pe baza documentaţiei extrase prin consultarea a sute de publicaţii, până la nivelul anului 2011. Fără a-și propune ca scop realizarea unui repertoriu complet, lucrarea include microbiografiile victimelor regimului comunist şi pe cele ale membrilor aparatului represiv. La sfârşitul fiecărui articol sunt menţionate sursele utilizate.

Lucrarea este completată de o amplă listă bibliografică. Materialul documentar înglobat în aceste volume permite ca lucrarea să fie considerată un titlu de referinţă pentru toţi cei interesaţi de cercetarea regimului comunist din România.

201511_inst

Pornind de la aceste considerente, proiectul editorial INSTRUMENTE DIGITALE PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI: MECANISME REPRESIVE ÎN ROMÂNIA 1945-1989. DICŢIONAR BIOGRAFIC. PARTEA I: LITERELE A – L, finanţat de AFCN (august – noiembrie 2015) își propune etalarea, într-o formă adecvată secolului XXI, a informațiilor privind contribuţia românească la cercetarea profilului şi formelor de manifestare ale totalitarismului de stânga în România.

Acest proiect dorește să aducă într-un format digital complex, cu valoare de bază de date (transpunere în format html şi pdf pe o pagină web dedicată) toate informațiile cuprinse în seria volumelor publicate de INST cu titlul Mecanisme represive în România 1945-1989. Dicţionar biografic.

Astfel se creează şi se pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi un instrument actual, interactiv şi foarte necesar, menit să faciliteze accesul rapid la date colectate extensiv și sistematizate privind istoria comunismului românesc, care devin astfel accesibile atât de pe terminale fixe, cât și mobile.

Acest articol a fost publicat în Evenimente. Salvează legătura permanentă.